Războiul Firea – Carmen Dan a ajuns la atacuri directe

ședința CEx al PSD

Războiul dintre Firea și Cament Dan a ajuns deja în stadioul în care se merge pe atacuri directe. Carmen Dan nu a avut grijă de oameni la mitingul din 10 august, nici de protestatarii paşnici, dar nici de jandarmi, care au dormit o noapte pe jos, fără să primească mâncare şi apă, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

„Am reproşat faptul că nu a avut grijă de oameni. Nici de oamenii din Bucureşti sau din alte zone care au fost la miting, cei care nu erau violenţi şi au avut de suferit, dar nici de oamenii săi, pentru că vreau să vă spun că jandarmii au dormit o noapte pe jos, fără saltele, fără paturi, îmbrăcaţi. Ca nişte vite. Primăria Capitalei şi cea de Sector 1 s-au îngrijit ca în următoarea noapte să meargă, să fie cazaţi în nişte cămine, cu paturi, cu saltele, să aibă duşuri, toalete, mâncare. Nu au avut nici mâncare şi veneau de la drum. Să aibă apă”, a spus Firea la o televiziune preferată de PSD

Potrivit ei, dacă un coleg a greşit trebuie să recunoaştem, noi, ca echipă, o greşeală, că nimeni nu este de neînlocuit.

Alte atacuri directe

„Este deja al doilea mare scandal cu doamna ministru, după ce domnul premier Tudose a plecat tot din cauza domniei sale. Acum este al doilea mare scandal, în care domnia sa iese învingătoare, pe greşeli evidente, iar noi toţi ceilalţi suntem paria. Nu. Eu am adus argumente logice şi îmi pare rău că ele nu i-au sensibilizat absolut deloc pe colegii mei. Măcar să aibă nişte atitutidini principiale, să ţinem la nişte valori”, a spus primarul

Firea a reamintit că i-a reproşat ministrului de Interne şi faptul că ar fi încercat să arunce asupra prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, responsabilitatea intervenţiei Jandarmeriei la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei.

„Am reproşat doamnei ministru faptul că întâi a anunţat public faptul că este în concediu şi nu o interesează; pe urmă, când a aflat presa că a fost toată noaptea în minister, a anunţat că de fapt s-a întors – după ce presa a aflat că a coordonat totul din minister – că nu şi-a asumat ca ministru de Interne intervenţia. Să spună că era un miting ilegal, că a fost o intervenţie conform legii, că Jandarmeria a propus acele măsuri graduale, că sunt şi erau justificate, şi exact ce s-a intervenit, conform legii. Nu, domnia sa a vrut să arunce pe prefect. Prefectul – fostul meu coleg. Fostul coleg al primarului general”, a declarat ea.

Firea a mai precizat că după ce a prezentat în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, „avertismentele şi îngrijorările” membrilor Comisiei Europene, referitoare la situaţia de la Bucureşti, ministrul Carmen Dan a scos dintr-un dosar printuri ale unor convorbiri private dintre prefectul Speranţa Cliseru şi un secretar de stat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.