Caracal. Un polițist beat și drogat a lovit cu cu mașina o femeie

Un șofer băut și drogat, polițist în Olt, a lovit cu mașina o femeie care mergea pe o stradă din Caracal. Inițial, o tânără ar fi pretins că ea a condus mașina. 

Un tânăr de 21 de ani băut și drogat ar fi accidentat o femeie, marți dimineața, în Caracal. O tânără de 24 de ani a declarat inițial că ea ar fi condus, dar în urma verificărilor polițiștilor s-a constatat că tânărul a fost cel care a condus mașina. În urma testării, a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat și prezența a două substanțe psihoactive. Șoferul este polițist în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, potrivit g4media.ro.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal. Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis oamenii legii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.