Bucureşti. Doi traficanţi de droguri din clanul „Cocalarii”, prinşi de oamenii legii

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Doi membri ai clanului „Cocalarii”, o femeie de 33 de ani şi un bărbat de 46 de ani, condamnaţi la închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, au fost prinşi de poliţiştii din Bucureşti.

Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar, iar femeia în arestul Poliţiei Capitalei. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate. „În acest context, la o intersecţie din Sectorul 3, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, urmărit naţional şi internaţional, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis, la data de 15 iulie 2022, un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată”, a arătat sursa citată. Potrivit unor surse judiciare, cei doi, Alexandra Mihaela Ghiocel şi Remus Radu, fac parte din clanul „Cocalarii”, unul dintre cele care se ocupa cu traficul de droguri în Bucureşti, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.