AUSTRIA. Zeci de români au fost prinși conducând cu permise false

FOTO: SplitShire/Pixabay.com
FOTO: SplitShire/Pixabay.com

Zeci de români din Austria au fost prinși conducând cu permise false. Aceștia le-au cumpărat de la un conațional care a fost prins de poliție.

Un român în vârstă de 41 de ani și un ungur de 38 de ani au fi câștigat cel puțin 37.000 de euro din vânzarea de permise de conducere false. Cei doi bărbați i-au ținut poliția în priză mai bine de un an. 

Potrivit publicației ooe.orf.at, cei doi escroci au fost prinși în timpul unui control în trafic în Gmunden, în ianuarie 2022. Atunci, un bărbat a încercat să păcălească polițiștii cu un permis de conducere fals.

Investigațiile i-au condus pe anchetatori la un român de 41 de ani din Leoben, în Stiria. Cercetările ulterioare au scos la iveală că românul era responsabil de găsirea de clienți, iar complicele său, un cetățean ungar în vârstă de 38 de ani, obținea actele falsificate în străinătate.

Până în prezent, polițiștii au reușit să identifice 31 de șoferi cu permise false cumpărate de la român: un austriac și 30 de români.

În unele cazuri, aceștia au încercat chiar să schimbe bancnote contrafăcute.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.