Atenție unde parcați mașinile în Sectorul 5. Cât „costă” o poză cu automobilul pe trotuar

Cea mai scumpă poză pe care o poți face mașinii tale este atunci când o parchezi pe noile trotuare din Sectorul 5, potrivit reprezentanților autorităților locale.

Riși 290 de lei amendă și 2 puncte de penalizare. „Haideți să arătăm împreună respect pentru comunitate și pentru lucrările care vor face sectorul 5 să arate mai bine”, este mesajul transmis de compania Infrastructură Sector 5.

Luna aceasta au fost finalizate mai multe lucrări care țin de siguranța rutieră și trotuare. În urmă cu aproape o săptămână, compania Infrastructură Sector 5 transmitea că au fost montate noile dispozitive de protejare a trotuarelor.

„Vă rugăm, să nu le mutați, distrugeți sau deteriorați și să aveți respect pentru munca colegilor noștri. Distrugerea acestora sau urcarea autovehiculelor pe trotuar duc la identificarea vinovaților și la amenzi.

Haideți să arătăm împreună respect pentru comunitate și pentru lucrările care vor face sectorul 5 să arate mai bine”, este mesajul reprezentanților companiei Infrastructură Sector 5.

De asemenea, a fost trasată prima trecere supraînălțată din Sectorul 5.

„La intersecția dintre strada Dumbrava Nouă și strada Bârcă am trasat prima trecere de pietoni supraînălțată din sectorul nostru.

Prin ridicarea carosabilului la nivelul trotuarului, mașina este obligată să încetinească în apropierea trecerilor de pietoni, iar cetățenii sunt protejați la traversarea străzilor”, transmite Infrastructură Sector 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.