Astăzi se decide soarta lui Daea: A negociat foarte prost!

Intitulată „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”, moțiunea simplă va fi dezbătută, marți, în plenul Camerei Deputaţilor.

CITEŞTE ŞI: Daea, într-un scandal monstru: De la grânarul Europei, la rușinea Europei

Moţiunea a fost depusă de USR şi Forţa Dreptei, care cer demiterea ministrului Petre Daea.

„Fiecare zi cu Petre Daea la Ministerul Agriculturii este o lovitură pentru agricultura românească si pentru fermierii români”, afirmă liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu:

Un ministru din alte vremuri. Din păcate, ne face doar să ne amuzăm din când în când și să ne rugăm să plouă, pentru că într-o Europă modernă, cu o agricultură modernă, care se face pe baze științifice, noi avem un ministru hazliu, pe domnul Daea susținut de PSD care nu poate să țină agricultura românească în pas cu agricultura europeană din acest moment”, spune Ionuț Moșteanu.

Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc, mai spune deputatul USR:

Marea ratare cu compensările

„Vedem marea ratare cu compensările pentru producătorii de cereale, s-a dus cu cifre greșite, cifre puține la Bruxelles, a negociat foarte prost. Domnul Daea însă ne zâmbește în continuare de la televizor, spunând că totul este în regulă. Acest ministru trebuie să plece ca să ne redobândim independența alimentară. E nevoie de un ministru competent”, mai spune liderul deputaților USR.

Semnatarii moţiunii fac referire şi la programul guvernamental „Tomata”, despre care spun că „este bun doar pe hârtie”.

În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a roşiilor din Turcia, iar supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale, se arată în textul moțiunii.

Deputatul Ion Ştefan, membru al partidului Forţa Dreptei: „Fermierii români au la orizont un eventual faliment al agriculturii. Soluțiile oferite de ministrul Petre Daea sunt, eventaual, de prezentat la Muzeul Antipa.”

Moţiunea – depusă de USR şi Forţa Dreptei – va fi supusă miercuri la vot.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.