Apel disperat al românilor captivi în Fâşia Gaza: Noi murim în fiecare moment!

Razboi Israel
Razboi Israel Sursa foto Pixabay

Sute de persoane care au cetățenie română sau palestiniano-română se află în prezent în Fâșia Gaza.

CITEŞTE ŞI: România trimite ajutoare pentru Fâşia Gaza. Lista conține alimente, apă, corturi și paturi

Oamenii fac apeluri disperate către autorități și imploră să fie scoși din zona de conflict, potrivit romania.europalibera.org.

„Noi murim în fiecare moment… noi murim. Zilnic auzim vești rele că a murit câte o rudă, câte o cunoștință, câte un copil. Acum a murit o rusoaică de lângă noi. Noi nu știm din moment în moment dacă mai trăim”, a declarat un medic, palestinian cu cetățenie română și care locuiește, în mod normal, în România, scrie sursa citată.Se afla cu soția într-o vizită la rude, în Gaza, iar războiul i-a prins acolo, alături de doi din cei trei copii.

„Pe noi nu ne interesează politica. Pe noi ne interesează să trăim, nu mă interesează cine bate pe cine, cine a bombardat, cine a tras în cine. Noi suntem oameni ai medicinei, noi suntem oameni care vor să trăiască. Vrem pace! Nu ne interesează de nici o politică, nici a lor, nici a noastră!”, spune doctorul.Vocea soției se aude lângă: „Este un apel, un apel disperat, un apel umanitar disperat să ne evacuați. Vă rugăm foarte frumos”, intervine și femeia, româncă.

Mesajul unui medic

„Vă rog din tot sufletul, vă rog. Ministerul Afacerilor Externe, vă rog!, domnule Președintele României, domnule Iohannis, vă rog!, domnule prim-ministru, vă rog!, doamna ministru de Externe, vă rog din tot sufletul – vedeți ce puteți face cu noi”, revine medicul cu un nou mesaj.

Descriu viața pe care o au acolo.„Trimitem fetele să stea la rând pentru o pâine, pentru că, la noi, cozile la care stau fete durează mai puțin. Vă dați seama: pentru a cumpăra 20 de pâini sau 10 pâini, trebuie să stea de la ora 6:00 până la 12:00 sau 13:00 – asta pentru că e fată, că dacă era bărbat sau băiat, stătea de la 06:00 de dimineața până la 18:00, deci treaba este foarte nasoală”, povestește medicul.„Dacă vă spun că de trei, patru zile nu sunt spălat”.Și nu sunt singurii.„Tot fugim dintr-un loc în altul, dar nu știm exact unde”, povestește altcineva.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.