Anunț de ultima oră al Ministerului Finanțelor. Alocațiile pentru copii vor crește în 5 etape

Foto sursa: copii, pixabay.com

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, a anunțat Ministerul Finanțelor. De la 1 ianuarie este aplicată a două creștere de 20%, astfel încât cuantumul alocației a ajuns la 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

„Vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a declarat vineri ministrul Muncii, Raluca Turcan.

.„Gestionăm ceea ce avem în momentul de față în plată”

Raluca Turcan a spus că ministerul și-a asumat creșterea cu 20 la sută a acestora de la începutul anului.

„Am învățat un lucru în politică. Atunci când este un proiect în Parlament, niciodată să nu te antepronunți. Gestionăm ceea ce avem în momentul de față în plată. Anume majorarea alocațiilor cu 20 la sută. Mai mult de atât nu pot să mă pronunț. Pentru că votul din Parlament întotdeauna a fost unul decisiv”, a declarat ministrul muncii.

Majorarea alocației pentru copii, etapizat

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 , majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat. Respectiv prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020, precizează vineri seară un comunicat al Ministerului Finanțelor

Alocațiile vor crește în cinci etape de valoare nominală egală

OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală. Respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap . Iar cu 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorare procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.

La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era de 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap. Respectiv 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani;. De la 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentual. Cuantumul alocației a devenit 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a două majorare de 20 de puncte procentuale. Cuantumul alocației a ajuns la 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap, la 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.