Anca Dragu: avem fonduri de rezervă dacă Curtea Constituţională decide alegeri locale în două tururi

fonduri de rezervăGuvernul are la dispoziție mai multe modalități de finanțare, precum fonduri de rezervă, în cazul în care Curtea Constituțională va decide că alegerile locale se vor desfășura în două tururi de scrutin, a declarat miercuri ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

„Rectificarea bugetară, conform legislației în vigoare, conform legii responsabilității fiscale, are loc după minimum șase luni de la aprobarea Guvernului. Deci rectificarea bugetară poate avea loc undeva în luna iulie — începutul lunii august. Desigur, există alte modalități pe care le putem avea în vedere în funcție de decizia Curții Constituționale”, a spus Anca Dragu, într-un briefing la Palatul Victoria, întrebată dacă Guvernul ar putea, la începutul lunii iunie, să rectifice bugetul alocat alegerilor.

Ministrul Finanțelor a subliniat că există și alte modalități de a avea alocări pentru o eventuală desfășurare a alegerilor locale în două tururi. „Avem la dispoziție fonduri de rezervă sau avem la dispoziție cheltuieli anticipate din propriile bugete ale ordonatorilor principali de credite”, a explicat Dragu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.