Alexandru Cumpănaşu, tăiat de la contracte cu statul: Trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene!

Cumpănașu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

CITEŞTE ŞI: Kovesi, la DNA: Lovitură Pentru hoţii de fonduri europene!

Conform unor surse judiciare este vorba de Alexandru Cumpănaşu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Responsabil de proiect

În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, inculpatul ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Până la data întocmirii rechizitoriului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.