28 de români care lucrează la o companie de prelucrare a cărnii din Olanda, infectați cu COVID-19

covid

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că 28 de români care lucrează la o companie de prelucrare a cărnii din Olanda sunt infectați cu COVID-19. Angajații români sunt asimptomatici, au fost plasați în carantină și nu au solicitat, deocamdată, asistență consulară.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Haga, s-a autosesizat prompt ca urmare a informaţiilor apărute în cursul zilei de ieri în mass-media locală, referitoare la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a mai multor persoane din provincia olandeză Gelderland, lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii, printre care se regăsesc şi 28 de cetăţeni români. Conform datelor preliminare, obţinute de la angajator, cei 28 de cetăţeni români confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 au fost plasaţi în carantină. Starea de sănătate a acestora este bună, toţi fiind asimptomatici”, a transmis MAE, printr-un comunicat de presă.

Reprezentaţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale  competente şi angajatorul lucrătorilor în vederea obţinerii de informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor infectate.

”MAE precizează că Serviciul de Sănătate Publică olandez monitorizează constant situaţia acestora, fiind vizitaţi zilnic de către medici. De asemenea, reprezentanţii angajatorului au menţionat că cetăţenilor români le sunt asigurate toate condiţiile de cazare şi masă, inclusiv plata concediului medical pe întreaga perioadă cât aceştia se vor afla în carantină”, a mai transmis MAE.

Potrivit MAE, locaţia în care cetăţenii români sunt cazaţi este folosită de regulă pentru petrecerea vacanţelor.

Până în prezent, la Ambasada României la Haga nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români în cauză sau din partea membrilor de familie ai acestora. Totodată, misiunea diplomatică a solicitat angajatorului facilitarea dialogului direct cu cetăţenii români afectaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.