Marea operă de binefacere a Elenei Doamna de pe Șoseaua Panduri. La pas prin Sectorul 5

Clădirea fostului azil „Elena Doamna” de pe Șoseaua Panduri este astăzi monument istoric aflat în patrimoniul Universității București.

Imobilul a intrat, în 2019, într-un complex proces de reabilitare, șeful de șantier, ing. Claudiu Matei, explicând, în decembrie, că refacerea finisajelor interioare și exterioare este dificilă. Cărămizile și grinzile din lemn au fost recondiționate și reintegrate în structura corpurilor care alcătuiesc clădirea. Scările din piatră, holurile cu arcade, fațada, plafoanele vechi au fost restaurate și li s-au păstrat toate specificațiile arhitecturale inițiale. Ușa de la intrare, din lemn de esență tare, vechi de peste un secol, a fost restaurată și încorporată în structura edificiului. De asemenea, a fost păstrată o cale de acces între Capela „Elisabeta Doamna”, ridicată în anul 1870 în curtea fostului azil din dorința Reginei Elisabeta, și clădirea fostului azil „Elena Doamna”.

Conducerea Universității București pe șantier în decembrie 2021

Mai mult, atât mansarda, cât și subsolul clădirii vor fi valorificate în noul proiect, iar tot complexul va fi dotat cu rampe și lifturi pentru persoane cu dizabilități. Astfel, peste 4000 de studenți de la trei facultăți ale Universității București – Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Chimie și Facultatea de Științe Politice – vor avea la dispoziție și spații de recreere și o cantină de tip restaurant. Aceștia vor învăța într-un edificiu de patrimoniu, construit în vremea lui Cuza, în săli de curs, laboratoare și amfiteatre moderne care vor păstra totodată și elemente arhitecturale specifice secolului al XIX-lea.

De la Carol Davila la Elena Cuza

Carol Davila a înființat, la 1862, în casa de pe Dealul Cotrocenilor a soției sale Ana, azi Șoseaua Panduri 90-92, Sectorul 5, un mic orfelinat.

În 1860, Domnitorul Unirii Principatelor, șoț nestatornic din fire, se încurcă cu Maria Obrenovici, o doamnă de la curte. Ca să nu fie prea stânjenită, Alexandru Ioan Cuza își trimite soția, Elena Doamna, născută Rosetti, la Paris. Însă, în 1862 o recheamă la București pentru a-și juca rolul la curtea domnească.

Elena Cuza, o femeie profund morală și cu dragoste pentru semeni, vizitează așezământul soților Davila și donează 1000 de galbeni Serviciului Sanitar, în vederea construirii unei clădiri adecvate ce avea să servească drept azil de copii, luând sub patronaj această instituție. Apoi trimite un memoriu președintelui Consiliului de Miniștri, solicitând înființarea unei instituții oficiale de ocrotire a orfanilor.

Drept urmare, s-a emis Decretul Domnesc din 18 iulie 1862, prin care s-a decis înființarea Azilului pentru copii, care a primit numele „Elena Doamna”. Elena Cuza mai donează 32.000 lei, îndemnând și pe celelalte doamne din înalta societate să i se alăture în acest demers, adunându-se 378.842 lei, folosiți pentru construirea aripii drepte a Azilului.

Azilul „Elena Doamna” la 1882

Vasile Alecsandri a donat manuscrisul volumului său „Doine, balade și lăcrămioare”. Fondurile strânse din vânzarea acestei opere au fost folosite pentru finanțarea proiectului caritabil.

„Providența a adus-o aici pe Elena Cuza”

După ce a vizitat azilul, ziaristul francez Ulysse de Marsillac a consemnat – potrivit lucrării „Doamna Elena Cuza: un destin pentru România”, Coordonatori: Aurica Ichim, Mircea Ciubotaru, Sorin Itimi, Iași, 2011 – faptul că azilul face cinste României și că „în 1862 providența a adus-o aici pe Elena Cuza, întruchiparea bunătății, generozitatea simplă și blândă, care făcea binele fără ostentație și care nu profita de înalta sa poziție, decât a-i ajuta pe cei în suferință”.

Odată cu finalizarea aripii drepte a Azilului, au fost instituționalizați 120 de copii orfani, dintre care 100 de fete și 20 de băieți. În 1863 au fost aduse 39 de orfane de la Institutul Gregorian din Iași.

La Azilul „Elena Doamna” predarea se baza în special pe însușirea  meseriilor manuale (croitorie, cusătorie, broderie), potrivit programei aprobate de minister. În toamna anului 1865, la dorința Doamnei, au fost aduse fete din fiecare județ al țării în vederea primirii educației necesare pentru a deveni învățătoare, urmând să se întoarcă după absolvire în județele de origine, pentru a transmite învățătura copiilor din școlile comunale nou înființate.

Din 1865, Azilul a fost administrat de Eforia Spitalelor Civile și finanțat în mare măsură de aceasta, până în 1881, când a trecut sub patronajul Departamentului Instrucțiunii Publice.

Elena Cuza – pictură de Aman

Pictorul Theodor Aman a realizat un portret al Elenei Cuza pe care l-a oferit Azilului, fiind amplasat în marea sală a acestuia la 1 octombrie 1863.

Inițiativa de a afișa portretele ctitorilor și fondatorilor unor spitale, îi aparține tot Doamnei, care i-a scris prim-ministrului Nicolae Kretzulescu, la 18 august 1862: „În vizitele mele am întrebat și am aflat urmele fondatorilor deosebitelor spitale; am aflat totodată că s-au păstrat și sunt în ființă portretele acestor generoși făcători de bine ai umanității. Aș dori ca aceste suvenire să fie conservate pe locul cel mai la vedere al așezămintelor cărora ei au consacrat o însemnată parte din averea lor. În lipsă de portrete originale, de care familiile fondatorilor nu ar voi negreșit să se despartă, s-ar putea dobândi voia de a fi copiate. Aceste lucrări, date de guvern artiștilor români, vor servi de încurajare pentru aceea dintre dânșii al căror talent îi va recomanda la solicitudinea statului”, aflăm din aceeași lucrare.

Azilul a fost desfiintat in 1948, mutându-se acolo Institutul Pedagogic. În urma cutremurului din anul 1977, atât fostul azil, cât și Capela Sfânta Elisabeta, ctitorită de regina Elisabeta care a așezat piatra temelie în ziua de 24 aprilie 1870, în incinta „Azilului de copii orfani Elena Doamna” au fost avariate.

După 1989, acestea au trecut în patrimoniul Universității București și al Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca, după 1997, Universitatea din București să devină unică proprietară a clădirilor Așezământului „Elena Cuza”.

Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5

Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.

Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;

Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;

Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here