Sorin Lavric – senator AUR: Ciolacu se luptă cu tusea și junghiul

Sorin Lavric
Sorin Lavric

„După ce guvernul PSD-PNL a măsurat de o sută de ori, apoi a tăiat făra cap și în decembrie 2023 a introdus așa numita „taxă pe boală”, lovind astfel în veniturile a mii de pacienți cu afecțiuni oncologice, a mamelor cu copii bolnavi și gravidelor care, din diverse motive medicale, trebuie să beneficieze de odihnă pentru a-și duce sarcina până la capăt, iată că numai după patru luni premierul Marcel Ciolacu s-a trezit la realitate și încearcă să corecteze legea”, declară senatorul AUR Sorin Lavric.

„Acum, cei doi monștri care secătuiesc bugetul țării, și pe care viteazul premier vrea să-i stârpească, sunt tusea și junghiul. Nu contează că la nivel de Uniunea Europeană, România are cea mai mică indemnizație de concediu medical, cea mai mică alocare din PIB la concediile medicale sau cei mai puțini absenți de la lucru din cauza bolii.

În loc ca guvernul PSD-PNL să gândească diverse programe de prevenție a bolilor, să se asigure că românii găsesc pe rafturile magazinelor produse sănătoase, la prețuri accesibile, sau să încurajeze sportul și alte activități care susțin sănătatea, premierul Ciolacu e hotărât să-i pedepsească pe toți românii care „îndrăznesc” să se îmbolnăvească.

Singura soluție viabilă pentru creșterea bugetului țării este eliminarea tuturor sinecurilor de partid și deparazitarea aparatului administrativ de toate căpușele pesedisto-liberale instalate în tot felul de funcții de conducere, cu șoferi și secretare la dispoziție, nu pedepsirea românilor de rând pentru că trăiesc într-o țară condusă de niște incompetenți lacomi. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor este singurul partid care are soluții pentru reconstruirea țării”, mai precizează Sorin Lavric.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.