Prefectul de Olt conduce pe contrasens. Polițiștii încă fac verificări

Pe strada Ana Ipătescu din Slatina, stradă cu sens unic, prefectul de Olt, Mario De Mezzo, a pătruns, vineri, cu autoturismul instituției pe care îl conducea pe contrasens, parcurgând astfel toată această arteră, precum și o parte din strada Sevastopol, care este tot cu sens unic.

Și asta pentru că, fiind coloană de mașini pe strada Vederii, el nu a mai avut răbdare să ajungă la intersecția cu strada Sevastopol, pentru a parca, apoi, fără probleme, în fața Muzeului Județean Olt, alegând să scurteze drumul, chiar dacă împotriva

Deși i s-a atras atenția că a condus pe contransens până să parcheze în fața muzeului, unde a participat la un eveniment cultural, prefectul județului a dat, pur și simplu, din umeri, spunând că nu a știut că e o stradă cu sens unic, deși din zonă nu lipsesc semnele rutiere adecvate.

„Au fost demarate verificările”

O jurnalistă a sesizat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Un echipaj a sosit la fața locului pentru a începe cercetarea, dar prefectul apucase să plece. Nu pe contrasens de data aceasta, ci pe unde venise, conducând mașina cu spatele, chiar dacă, în curbă, nu avea nici un pic de vizibilitate.

„La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 14:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, cu privire la faptul că o persoană ar fi condus un autoturism pe un segment de drum pe care accesul autovehiculelor este interzis, pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Slatina, județul Olt.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care au identificat autoturismul staționat, iar în interiorul sau langă acesta nu a fost găsită nicio persoană.

În cauză, au fost demarate verificările de către polițiștii Biroului Rutier Slatina, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt, citat de https://olt-alert.ro/.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.