Partidul România Puternică cere guvernului numele politicienilor vinovați pentru dezastrul Roșia Montană

Partidul România Puternică, care s-a lansat pe 1 februarie și se definește doctrinar ca un partid conservator modern ce are drept scop politic apărarea și întarirea suveranității politice și economice, a dat publicității, sub titlul „O ţară fără proprietate, este lipsită de suveranitate”, un comunicat de presă despre scandalul Roșia Montană, respectiv cedarea gratuită a resurselor naturale.

„Partidul România Puternică constată o nouă situaţie dramatică în care se regăseşte România, de această dată fiind vorba de vechiul proces cu aşa-zişii canadieni, (în fapt românul Frank Timiş) de la Gabriel Resources, firma ce deţine dreptul de exploatare a minelor de aur de la Roşia Montană.

Ne aflăm în ultimele zile înainte ca tribunalele să pronunţe decizia nefavorabilă (neoficial, deja ştiută), împotriva României în procesul intentat de Gabriel Resources (pentru aurul de la Roşia Montană), după ce zona a fost introdusă în patrimoniul UNESCO şi exploatările au fost interzise, dar pe bună dreptate, decizia de interzicere era pe deplin justificată, deoarece ar fi creat un lac uriaş de cianuri (cel mai mare din Europa), afectând ireversibil nu numai bazinul hidrografic din zonă, dar evident şi solul şi pânza de apă freatică.

În consecinţă, România riscă să plătească peste două miliarde de dolari pentru simplul motiv ca nu a elaborat (nici până la momentul de faţă) certificatele de mediu necesare începerii lucrării”, se arată în comunicat..

Partidul România Puternică subliniază faptul că acest tip de proces împotriva României nu este singular, ţara noastră fiind la acest moment implicată în încă câteva procese de răsunet în care şansele de câştig sunt aproape de zero (Pfizer pentru comenzile ferme plasate şi refuzate la livrare, fiind cel mai mare). Nu în ultimul rând, guvernul Florin Câţu s-a şi grăbit, la prima presiune a celebrilor fraţi liberali Micula (European Drinks), să plătească aşa-zise despăgubiri de peste 300 milioane USD (deşi se pare că aceştia nu ar fi avut dreptul la subvenţiile statului român).

Plătește contribuabilul român

„Dar cui îi pasă, plăteşte ca întotdeauna contribuabilul român din pensiile şi salariile sale.

Reamintim faptul că subiectul Roşia Montană, respectiv cedarea gratuită a resurselor naturale, reprezintă nu numai un act de trădare al interesului naţional, ci şi o cedare iresponsabilă a suveranităţii naţionale. Ani de-a rândul, diverşi reprezentanţi ai puterii politice (PSD, PNL şi USR) au acceptat tacit ca România să fie văduvită de o resursă importantă, respectiv aurul. Din păcate, nici până acum românii nu au fost informaţi, într-un mod transparent, cu privire la motivele reale ale acestor decizii.

Partidul România Puternică nu vrea să comenteze acum decizia politică a cetăţeanului Julien D. Cioloş, respectiv depunerea cererii de includere în patrimoniul universal UNESCO a perimetrului de la Roşia Montană, fără un studiu de impact foarte bine documentat asupra implicaţiilor financiare ale acestei acţiuni.

Probabil că dl Julien D Cioloş a fost entuziasmat de Agenda Verde a grupului său politic francez Renew Europe şi a patronilor săi morali şi spirituali din diferitele preşedinţii franceze şi a simţit brusc şi rapid că poate deveni o a doua Greta Thunberg a ecologismului. Dar categoric, prin decizia sa personală, complet nefundamentată, a vulnerabilizat grav atât România, cât şi contribuabilul român, care finalmente va trebui să plătească el efectiv, cele două miliarde USD şi nu grupările politice bruxeleze obsedate până la iraţionalitate de această utopică Agendă Verde, care mai recent îşi propune şi lichidarea agriculturii Uniunii Europene. Dar aşa cum ne aşteptăm şi nu este de fapt nici o surpriză, „cetăţeanul europarlamentar” corporatist şi supranaţional Julien D. Cioloş şi colegii săi de Agendă Verde franceză din România (partidele USR si Plus) sau din Bruxelles (Renew Europe) sunt probabil prea mult adânciţi în studiul problemelor existenţiale al progresismului neomarxist verde, ca să se împiedice de cele 2 miliarde USD pe care românul de rănd va trebui să o plătească efectiv.

Având în vedere că 2 miliarde USD este o sumă uriaşă pentru România (mai ales că ne aflăm în vecinătatea războiului), Partidul România Puternică cere imperativ Guvernului şi instituţiilor statului român, dacă bineînţeles acest guvern şi aceste instituţii mai au legitimitate şi mai funcţionează în interesul poporului român, să clarifice în regim de urgenţă şi să comunice, tot în regim de urgenţă, înainte de demararea procesului electoral din acest an, mass mediei din România următoarele:

– ce politicieni şi ce partide au susţinut proiectul Roşia Montană atât în faza iniţială, cât şi pe parcursul timpului, deşi ştiau clar că problemele de mediu ale proiectului sunt insurmontabile?

– ce politicieni şi ce partide au girat şi au garantat în numele României, obţinerea respectivelor certificate de mediu, deşi evident erau foarte conştienţi că acestea vor fi mai mult ca sigur, imposibil de obţinut? Este clar că fără complicitatea activă a politicului Gabriel Resources şi Frank Timiş nu ar fi ajuns la acest punct extrem de dificil pentru România.

– cu cine a discutat politic dl. Frank Timiş şi cine dintre politicienii români au lucrat şi au făcut lobby pentru ca Gabriel Resources să obţină promisiunea şi garantarea din partea statului român a emiterii certificatelor de mediu?

– ce politicieni români au avut sau au şi acum, direct sau indirect, acţiuni la Gabriel Resources, beneficiarul acestei sume uriaşe de 2 miliarde USD?

– de ce Direcţia Naţională Anticorupţie prin conducerea ei, nu s-a autosesizat de aspectele de corupţie la nivel înalt, extrem de vizibile deja de ani buni, şi mai ales în momentul în care era clar că România se îndreaptă către un proces de penalizări uriaş, pe care nu avea nici o şansă de a-l câştiga? Mai ales că iniţierea unei anchete penale ar fi dus mai mult ca sigur la închiderea acestui proces chiar din faza iniţială?”.

„O ţară fără proprietate, este lipsită de suveranitate. Atragem atenţia că resursele naturale aparţin Statului român şi cetăţenilor şi nicidecum nu sunt obiecte tranzacţionabile pentru obţinerea unor beneficii financiare meschine pentru diferiţi politicieni. Este clar că fără complicitatea politicului, subiectul Gabriel Resources nu ar fi ajuns la acest moment critic pentru România. Solicităm public PSD, PNL şi USR să informeze cetăţenii români cu privire la motivele care au stat la baza acestei decizii absurde şi nejustificate de a ceda şi aurul României”, mai spun cei de la Partidul România Puternică.

„Partidul România Puternică este determinat să lupte pentru redobândirea resurselor naturale cedate, într-un mod iresponsabil, de reprezentanţii actualei clase politice, reafirmându-şi angajamentul că o Românie puternică înseamnă o ţară care decide asupra propriilor resurse şi nicidecum o ţară ce îşi tranzacţionează proprietatea în funcţie de interesul de moment”, se mai arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.