Ministrul Apărării despre dronele căzute în Tulcea: Teritoriul României nu a fost vizat

Angel Tîlvăr, ministrul Apararii/Facebook

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a dat explicaţii în plenul Senatului despre dronele căzute în judeţul Tulcea. Potrivit ministrului, „teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”.

„Dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei, în atacurile asupra portului Ismail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă, în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală în spaţiul aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României. Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a declarat ministrul Apărării.

Potrivit sursei citate, aceste drone nu au putut fi observate de către sistemele de supraveghere şi avertizare timpurie din motive obiective care ţin de ”evoluţia acestora la înălţimi mici”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.