Ionel Arsene, la un pas de extrădare. Decizia Curții de Apel din Bari

Ionel Arsene

Fostul baron PSD Ionel Arsene este la un pas de extrădare, după ce Curtea de Apel din Bari, Italia, a decis ca acesta să își ispășească pedeapsa cu închisoarea în România. Hotărârea instanței nu este însă definitivă, ci poate fi atacată la instanța superioară.

Ionel Arsene a fugit în Italia chiar înainte de a-și afla sentința. Justiția italiană a respins cererea de predare formulată de statul român.

Ionel Arsene, președintele PSD de Neamț, a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni cu executare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție. Ionel Arsene ar fi plecat din țară înaintea deciziei instanței.

Baronul PSD de Neamț a fost acuzat că ar fi luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea Agenției Naționale de Integritate pentru a îndeparta din funcție un rival politic.

Potrivit DNA, în 2013, inculpatul Arsene Ionel, în „calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Anchetatorii au dezvăluit că „banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”.

Potrivit unui referat DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.