Ciucă spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru un nou mandat la Primăria Capitalei

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că formațiunea pe care o conduce nu îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei.

„Am nominalizat şi avem o conducere la nivelul filialei Bucureşti, domnul ministru Sebastian Burduja este preşedintele filialei Bucureşti, preşedinte interimar. Împreună cu colegii din filială au avut- şi sper ca pe 1 februarie să finalizeze procesul de analiză a tot ceea ce a însemnat decalogul pe care l-am înaintat domnului primar (Nicuşor Dan – n.r.). Şi din toate datele de până acum rezultă foarte clar că – desigur, luăm în calcul şi poziţionarea domnului primar alături de cealaltă formaţiune politică, să nu mai acordăm sprijinul politic domnului primar, iar Partidul Naţional Liberal să îşi asume un candidat propriu la Primăria Capitalei”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Liderii celor trei partide ai Alianței Dreapta Unită au anunțat că îl susțin pe Nicușor Dan pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.

„Suntem cele trei formaţiuni politice care l-au susţinut pe domnul Nicuşor Dan şi care, în continuare, susţin munca care se face la Primăria Generală.”, a anunţat Cătălin Drulă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.