Ciolacu depre decizia Coaliției PSD-PNL: De astăzi, dansul în doi s-a terminat!

Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă pentru bucureșteni, susține Marcel Ciolacu, într-un mesaj pe Facebook.

„Este soluția corectă pentru bucureștenii condamnați de patru ani la frig, mizerie, poluare și trafic blocat care, în loc de soluții, aveau de ales acum doar între incompetență și circ! Bucureștiul are nevoie de un om care știe administrație și este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraiște de Nicușor Dan”, susține Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, omul potrivit este Gabriela Firea, președintele organizației PSD București.

„Este cea mai bună alegere pentru bucureștenii care își doresc mai puțin spectacol, dar mai multe soluții la problemele zilnice cu care se confruntă. Îi mulțumesc domnului doctor Cîrstoiu pentru tot efortul depus în această perioadă. De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”, a mai transmis Ciolacu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.