Rafila, despre redeschiderea școlilor: E bine să nu depășim grupuri de 15 elevi într-o clasă

Photo: Pexels
Photo: Pexels

Șeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, spune că reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ ar putea fi făcută „gradual”, începând cu universităţile şi liceele, iar într-o a doua fază ar urma să poată merge la şcoală elevii de clase primare şi gimnaziu. La copiii foarte mici utilizarea măştii o să fie foarte dificilă, susține Rafila.

Pentru şcolarii de vârste mai mici, Rafila vorbeşte despre măsuri speciale, cum ar fi reducerea numărului de elevi care intră concomitent în clase şi decalarea pauzelor dintre cursuri, pentru ca elevii să nu iasă toţi în acelaşi timp. Rafila susține că numărul de elevi din clasă nu trebuie să fie mai mare de 15.

„La copiii foarte mici utilizarea măștii o să fie foarte dificilă. Pentru că sunt copii, sunt mici, nu înțeleg, nu țin masca pe față, adică nu putem să ne gândim că lucrul ăsta este ușor de realizat. Probabil că o să trebuiască să ne gândim dacă… să vedem exemple și în alte țări, este foarte important mai ales că noi avem un mic decalaj față de alte țări care probabil o să înceapă să dea drumul la măsurile de relaxare înaintea noastră și putem să vedem dacă aceste măsuri reprezintă o soluție”, a precizat Rafila.

Alexandru Rafila a mai spus că „extrem de util” ar fi ca autorităţile să poată măsura temperatura la intrarea în şcoli şi nu numai.

„Atunci când discutăm despre urgenţe de sănătate publică, măsurile pot fi aplicate sectorial şi cred că asta este şi ideea pentru viitor. Chiar dacă libera circulaţie este permisă, ea poate să fie limitată acolo unde există focare sau o creştere importantă sau staţionare ridicată a cazurilor”, a declarat Rafila, pentru News.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.