Președintele Iohannis: Grădinițele și școlile nu se redeschid. Anul școlar se termină pe 12 iunie

sursa:presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar. Potrivit șefului statului, până pe 12 iunie continuă formele de învâțământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În schimb, examenele naționale se vor desfășura așa cum au fost planificate, ținând cont de anumite reguli.

„Tocmai am finalizat o întâlnire, o discuție, în care am evaluat câteva teme foarte importante și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns împreună. Prima tema: școlile. Aici, o mică introducere. În momentul de față activitatea fizică este suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem să continuăm având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină. Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Aud că trebuie să ne relaxăm, dragii mei, din păcate nu este așa. Nu putem să vorbim despre o relaxare sau o încetinire.

Trebuie să ținem cont de câteva lucruri simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Riscul major ca elevii să ducă boala la școală și unul de a duce boala de la școală acasă. 

În concluzie s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an grădinițele și școlile sa nu se mai redeschidă. Elevul nu se va întoarce fizic la școală. Până pe 12 iunie continuă formele de învâțământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum, se mai poate face și o evaluarea suplimentară”, a declarat președintele Iohannis.

Reguli speciale pentru elevii din clasele terminale: cel mult 10 în clasă

 În ceea ce privește examenele naționale, Iohannis a anunțat că se vor desfășura așa cum au fost planificate, ținând cont de anumite reguli.

Elevii din clasele a 8-a și a 12-a vor putea reveni la școala după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțarea pot fi respecate. Vor fi maximumm 10 elevi într-o sală și se vor pregăti pentru examenele naționale. Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare. Se va măsura temperatura, se va face intrarea pe o parte se va ieși pe altă parte și alte reguli de distanțare socială”, a precizat Iohannis.

Președintele Iohannis a avut astăzi, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.