Premierul Cîțu anunță că nu vor crește taxele și impozitele

Florin Cîțu
Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunțat că va fi menținut sistemul fiscal actual, iar taxele și impozitele nu vor crește, în scopul sprijinirii economiei în această perioadă.

„Am transmis comunității oamenilor de afaceri, la întâlnirea pe care am avut-o astăzi cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, apelul meu de a susține campania de vaccinare împotriva COVID-19. Fie că vorbim despre investitori cu capital românesc sau străin, mediul privat este partener de încredere în acest efort comun de a depăși cu bine pandemia, prin imunizarea populației și respectarea măsurilor de protecție sanitară. Stabilizarea situației epidemiologice și creșterea capacității de vaccinare în lunile aprilie și mai sunt premise clare și sigure că treptat putem să învingem acest virus. Mă bucur să văd că, asemenea reprezentanților din domeniul HORECA, investitorii străini care au proiecte de afaceri în România au venit cu propuneri și doresc să participe la consultările ce vor avea loc în Comitetul interministerial a cărui sarcină este să pregătească revenirea la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021. Este o bornă pe care o așteptăm cu încredere și o pregătim cu mare responsabilitate”, a transmis Cîțu, pe Facebook.

Premierul a mai menționat că „este vital să protejăm sănătatea oamenilor, este esențial să menținem economia sănătoasă”.

„Pentru însănătoșirea economiei românești este nevoie să susținem investițiile publice și private, inclusiv prin continuarea măsurile începute în cursul anului 2020 prin care am salvat locuri de muncă, să restructurăm companiile de stat și să digitalizăm sectorul public. Vom menține regimul fiscal și categoric nu vom crește taxe sau impozite. Sunt obiective asumate de Guvern și așteptate de mediul de afaceri”, a declarat premierul Cîțu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.