Cine sunt ce trei candidați la funcția de procuror european

Cine sunt ce trei candidați la funcția de procuror european
Cine sunt ce trei candidați la funcția de procuror european

Ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs, a anunțat Ministerul Justiției.

„În urma susținerii interviului, comisia a deliberat și a selectat trei candidați, care vor fi incluși, în ordine alfabetică, în lista pe care Ministerul Justiției o va înainta Comisiei de selecție prevăzută la art. 14 alin. 3 din Regulamentul (UE) 2017/ 1939, în vederea numirii de către Consiliul Uniunii Europene.

Cei trei candidați selectați sunt:

  • BORCOMAN Cătălin-Laurențiu
  • DUMITRESCU Constantin-Claudiu
  • HORODNICEANU Daniel-Constantin

Dintre cei opt candidați înscriși inițial, cinci au susținut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecție întrucât nu îndeplinea condițiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidații rămași în concurs au susținut interviul în data de 9 iulie 2019, iar cel de-al cincilea, în data de 23 iulie 2019.

Evaluarea candidaților a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Cătălin-Laurenţiu Borcoman a fost şef al DIICOT Braşov.

Constantin-Claudiu Dumitrescu este şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 – 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă.

Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 – 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.