Managerii confirmă efectele programului de investiții al guvernului Ciolacu: creșterea economică continuă și în trimestrul II

Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de conjunctură referitoare la tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de INS.

Soldul conjunctural reprezintă diferența de percepția (percepție pozitivă sau negativă) a managerilor de întreprinderi asupra dinamicii industriei în România.

Astfel, potrivit datelor publicate de INS la 29 aprilie, cei mai mulți manageri sunt încrezători în evoluția creșterii volumului industrial pentru toate sectoarele cuprinse în ancheta trimestrială a INS, cu o medie de 10%, ajungând chiar la peste 20% în construcții și la comerțul cu amănuntul. În același timp, managerii se așteaptă la o creștere moderată și nu accelerată a prețurilor în al doilea trimestru din 2024 la produsele industriale și la servicii.

Aceste cifre arată încrederea mediului de afaceri în politica PSD axată pe stimularea creșterii economiei, prin intermediul investițiilor.

Efectul zecilor de miliarde investite de Guvernul Ciolacu: 2024 continuă pe creștere

Anul trecut, sub Guvernul Marcel Ciolacu, România a depășit pragul de 100 de miliarde de lei investiți în economie, sume destinate cu precădere pentru încurajarea dezvoltării industriei și producției locale, construcțiilor și infrastructurii. Datele statistice arată, pentru primul trimestru, o producție industrială pe trend favorabil, salarii medii mai mari, creșterea economiilor populației și o perspectivă stabilă pentru România din partea agențiilor de rating.

Aceste efecte sunt vizibile și în estimările din cadrul anchetei de conjunctură pentru 2024, la care au răspuns un număr total de 8.961 manageri. Astfel, că managerii sunt cei mai încrezători într-o creștere a activității în construcții cu un sold conjunctural de +25%, urmat de cea a creșterii volumului în comert cu +21%. De asemenea, ei se așteaptă ca și volumul comenzilor primite de furnizorii de mărfuri de la unităţile comerciale să înregistreze o creştere +20% sold conjunctural.

În privința numărului de angajați, perspectiva este de asemenea stabilă, cu o creștere a numărului de angajați în construcții, în comerțul cu amănuntul și în servicii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.