Pe un deal din Arad era amenajată o cultură pe care creștea cannabis evaluat la un milion de euro

Peste 600 de kilograme de cannabis, cultivat pe un deal din judeţul Arad, au fost descoperite de către autorităţi, după ce a fost verificat un cablu de curent tras de la o locuinţă pentru a se putea iriga plantele cu un hidrofor. Valoarea drogurilor ajunge la aproape un milion de euro, iar doi suspecţi au fost arestaţi.

Procurorul DIICOT Arad Bogdan Diaconescu a declarat, conform News.ro, că o percheziţie domiciliară a avut loc în localitatea arădeană Petriş, după ce a fost descoperit un cablu de curent îngropat şi care era tras de la o locuinţă până pe un deal, aflat în spatele unei case.

Procurorii au descins însoţiţi de poliţişti şi jandarmi, descoperind o plantaţie de cannabis, de care se ocupau doi bărbaţi. Traficanţii aveau nevoie de curent pentru a iriga plantele cu un hidrofor, spun anchetatorii.
Au fost găsite 128 de plante de cannabis, fiecare de peste doi metri înălţime şi cântârind aproximnativ cinci kilograme, astfel că întreaga cantitate de canabis este de circa 640 de kilograme.

Conform sursei citate, cei doi bărbaţi au antecedente penale, fiind cercetaţi în trecut tot pentru trafic de droguri.

“Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar, vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea de arestare preventivă a pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 13 octombrie până în 11 noiembrie, inclusiv”, a declarat procurorul Bogdan Diaconescu din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Arad.

Conform anchetatorilor, valoarea de piaţă a celor 640 de kilograme de cannabis ajunge la aproape un milion de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.