Lia Olguța Vasilescu: noul stadion de fotbal din Craiova va fi gata până la sfârșitul anului

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat joi că, până la sfârșitul acestui an, va fi finalizată construcția noului stadion de fotbal care se ridică pe locul fostului „Ion Oblemenco”.

„Așa cum am anunțat, construcția va fi finalizată la sfârșitul anului, iar suprafața de joc va fi gata în februarie – martie 2017, când va fi făcută și recepția. Nu este nimic schimbat față de ceea ce am anunțat deja. Nu se poate pune gazonul mai repede, având în vedere ca macaralele nu pot fi scoase din mijlocul construcției până la finalizarea ei”, a scris Lia Olguța Vasilescu joi, pe pagina de Facebook.

Primarul Craiovei a mai anunțat că a început montarea tribunelor. „Firma a lucrat extraordinar de repede, mai repede decât orice firmă care a lucrat până acum în Craiova și nu ne-a făcut surpriza neplăcută de a avea un stadion după 17 ani de la începerea lucrărilor, așa cum s-a întâmplat cu Polivalenta. Cei care se jurau acum trei ani că mințim și eu, și Ponta, și Dragnea și că nu va fi construit niciun stadion în Craiova acum speră să nu se termine lucrarea la timp, ca să poată scrie măcar că s-a întârziat, de parcă ar conta reputația mea și nu ceea ce rămâne orașului… Restul e can-can!”, a mai scris Lia Olguța Vasilescu.

Noul Complex sportiv din Craiova, care se ridică în locul Stadionului Ion Oblemenco, reprezintă o investiție de 50 milioane de euro și este finanțată de Guvernul României prin Compania Națională de Investiții. Complexul sportiv va avea în componență un stadion conceput pentru a putea găzdui competiții europene și internaționale de fotbal și va putea fi folosit și pentru alte tipuri de sporturi: rugby, oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. Aici se vor putea organiza și concerte, târguri, expoziții, evenimente culturale sau sociale.

Acest stadion, cu un regim de înălțime P+4E, va avea 30.854 locuri pentru spectatori (inclusiv 624 locuri pentru presă, 222 locuri pentru persoane cu dizabilități și 2.186 locuri VIP), o suprafață a terenului de 76.971 mp, suprafața construită la sol de 21.720,7 mp și suprafață construită desfășurată de 41.608,2 mp. Ca amenajări exterioare, proiectul prevede platforme de acces pietonal și zone verzi, căi de acces auto distincte pentru diferitele categorii de utilizatori, 1.200 de locuri de parcare în interiorul complexului și minimum 2.000 de locuri pe o rază de maximum 2 km.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.