Dan Nica a fost reconfirmat preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galați

Dan Nica a fost reales, vineri, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri. Nica conduce filiala din anul 2003.

Europarlamentarul gălățean Dan Nica a primit votul a 334 de delegaţi, prezenţi în sală, în timp ce contracandidatul său, senatorul Nicolae Marin, a fost votat doar 49 de voturi. ,

„Avem ca strategie câştigarea tuturor confruntărilor electorale, respectiv alegerile prezidenţiale din 2019, alegerile locale şi parlamentare din 2020. Totodată, ne-am propus să păstrăm funcţia de preşedinte CJ, dar şi cele 42 de funcţii de primar, la care să adăugăm încă cinci-şase. La prezidenţiale ne-am propus să repetăm măcar scorul din 2014”, a declarat Dan Nica.

În cadrul Conferinţei judeţene de alegeri, Costel Fotea, președintele Consiliului Judeţean Galaţi, a fost reales preşedinte executiv al PSD Galaţi.

De asemenea, în cadrul Conferinţei municipale de alegeri, deputatul Florin Popa a fost reales preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Galaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.