Constanța: Nicușor Constantinescu rămâne sub control judiciar

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, rămâne sub control judiciar după ce joi magistrații Curții de Apel Constanța au respins solicitarea acestuia de ridicare a măsurii respective în dosarul penal privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal, informează Mediafax.

Nicusor-Constantinescu
Nicușor Constantinescu

Judecătorii au respins și cererea lui Nicușor Constantinescu de a nu mai fi obligat să nu comunice cu salariații CJ și cu consilierii județeni care au legătură cu dosarul penal menționat, restricție impusă de instanță, în condițiile în care acesta și-a reluat de aproape o lună activitatea la șefia CJ.

Magistrații constănțeni au decis cercetarea sub control judiciar a lui Nicușor Constantinescu în dosarul Centrul Militar Zonal după ce, în noiembrie 2014, Curtea de Apel București a admis contestația acestuia față de măsura arestării preventive într-o altă cauză și a dispus cercetarea sub control judiciar.

La Constanța, Nicușor Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu sub formă continuată într-un dosar privind Centrul Militar Zonal. La București, el este cercetat în trei dosare, în unul dintre ele fiind trimis în judecată pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.