Ce jaf la Academia Română! Angajații Fundației Patrimoniu și-au decontat până și prezervativele
Academia Română este cu adevărat un sat fără câini! O expertiză dispusă într-un dosar penal pus la sertar de procurori arată dimensiunea jafului practicat ani de zile de cei care au condus Fundația Patrimoniu...
SCANDALOS Din cauza lui Oprescu, lucrările la metroul Iancului-Pantelimon, amânate după 2020
Lucrările la Magistrala 5 de metrou, tronsonul Iancului-Pantelimon, finanţate printr-un credit acordat de Banca Europeană de Investiţii, erau programate să înceapă în acest an şi să se încheie în 2018. Ei bine, nu va...
ANALIZĂ INTERNAȚIONALĂ Cei zece care se luptă pentru viitorul partidului care a scos Marea Britanie din UE
Analiză politică internațională. Lupta pentru conducerea Partidului Conservator britanic şi, în mod implicit, pentru funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, după ce Theresa May a demisionat pe 7 iunie din fruntea executivului, se va...
Remaniere guvernamentală. Dacian Cioloș a „zburat” patru miniștri din Cabinet
Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți o nouă remaniere guvernamentală. Miniștrii de la Transporturi, Dan Costescu, Comunicații, Marius Bostan, Educație, Adrian Curaj, și ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, au...
Klaus Iohannis, dosar pe avere. Ce a descoperit Agenția Națională de Integritate
Președintele Klaus Iohannis este vizat de o investigație a Agenției Naționale de Integritate, în legătură cu averea sa: „A acumulat o avere ce depășeste veniturile realizate și nu a respectat dispozițiile legale referitoare la...
La Mioveni se ridică cel mai scump spital din România. Echipamente cumpărate la prețuri duble sau triple! Încă un Jaf în Sănătate
În Mioveni, orășelul argeșean de lângă uzinele Grupului Dacia-Renault, s-a pus la cale o mare și bănoasă afacere pe bani publici. Aici se ridică cel mai costisitor spital din România - o investiție de...
De astăzi se scumpesc gazele. Ce impact are în buzunarele românilor măsura aprobată de ANRE
De azi se scumpesc gazele naturale pentru clienţii finali, în medie, cu 5,83%, măsura fiind aprobată la mijlocul lunii iulie de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
La mijlocul lunii iulie, membrii comitetului...
Un milion de lei pentru o nouă paranghelie a lui Firea
Centrul de creație, artă și tradiție al Municipiului București, Creart, instituție din subordinea primăriei condusă de Gabriela Firea, organizează un nou festival la Romexpo. Primăria a plătit aprope 1 milioan de lei doar pentru...
Ce ”surpriză”! Consiliul Județean Teleorman nu se constituie parte civilă în Dosarul Belina
Consiliul Judeţean Teleorman nu se constituie, deocamdată, parte civilă în Dosarul Belina, în care este cercetat fostul şef al CJ Adrian Gâdea. Actualul preşedinte al CJ Teleorman spune că eventualul prejudiciu poate fi recuperat...
UPDATE Viceguvernatorul Bogdan Olteanu a fost eliberat din arest și-și va da luni demisia de la BNR
Viceguvernatorul Băncii Naționale, Bogdan Olteanu, a fost reținut joi noaptea, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în...
Primul Brad de Crăciun în România. Când a fost împodobit – tradiții și legende
Primul Brad de Crăciun împodobit în România a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866.
În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun,...
1 Mai în Uniunea Europeană. Lăcrămioare în Franţa, garoafe în Germania şi multă iubire în Cehia
Cunoscută de români mai ales prin prisma grătarelor încinse şi a zilelor libere în care se pot face escapade la munte, la mare sau pe malul vreunui râu, sărbătoarea de 1 Mai are semnificaţii...