Paranoia coronavirus. Preotul din Măureni: Mi-ați ucis soția!

coronavirus
Preotul Aurel Radics acuză cadrele medicale că i-au lăsat soția să moară FOTO Facebook

Preotul din localitatea Măureni (Caraș-Severin) soțul asistentei medicale care a murit cu zile în Spitalul din Reșița, din cauza unei fracturi netratate la timp, îi acuză pe medici că i-au trecut soția pe lista celor uciși de coronavirus.

Preotul spune că bărbatul cu care soția sa luase contact și care era suspect de coronavirus a ieșit negativ la două testări.  Asistenta medicală Corina Radics suferise miercuri o fractură deschisă, după ce se urcase pe o scară pentru a schimba o perdea la geam și a căzut de la aproximativ 2 metri.

Tentativă de mușamalizare?

Preotul Aurel Radics îi acuză pe medicii Spitalului din Reșița nu numai că i-au lăsat soția să moară, dar și că au încercat să mușamalizeze totul, trecând-o pe femeie pe lista persoanelor decedate din cauza coronavirus.

„Soția mea a fost lăsată să moară, că nu am văzut pe nimeni să îi facă ceva, să îi facă o transfuzie de sânge. Ea avea o hemoragie puternică. Eu am vorbit cu o avocată și am spus că nu cred că a avut coronavirus, am cerut teste separate la alte centre să vedem dacă a avut sau nu coronavirus. Nu cred că a avut coronavirus, ei vor să ascundă faptul că nu i s-a acordat asistență”, a declarat părintele la România TV.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Polițiști și jandarmi în „acțiune” pe străzi: „Bă, tu de aici pleci în coșciug acasă”

Abandonată într-un cort, de teama coronavirus

Pe motiv că asistenta medicală a avut contact cu un pacient suspect de covid (testele au arătat ulterior că nu era infectat), femeia a fost băgată într-un cort din curtea spitalului din Reșița și abandonată acolo. Asta cu toate că fractura deschisă ar fi reclamat intervenția imediată a medicilor. În astfel de cazuri, pacienții pot suferi, pe lângă pierderi masive de sânge, și leziuni interne.

Când cadrele medicale și-au adus aminte de ea, după trei ore, era deja prea târziu, ne-a spus primarul. Corina Radics murise cu zile.

„După trei ore, a murit. A pierdut mult sânge, diagnosticul a fost stop respirator. Ce concluzie poți să tragi decât că a murit cu zile?”, întreabă revoltat Brian Filimon, primarul din Măureni.

CITEȘTE ȘI: Sfintele Moaște nu au oprit Covid. „Sfinții fac minuni cu voia lui Dumnezeu, nu prin decizia capilor bisericii!”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.