Ministrul de Interne îi dă peste nas lui Ciolacu: Dacă eram un ministru superficial sau orientat politic în sensul rău al cuvântului, luni demiteam pe toată lumea!

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi că cei 4 şefi de poliţie de la Constanţa nu au fost demişi, ci au fost eliberaţi din funcţie la cerere.

„Nu au fost demiteri, au fost eliberări din funcţie la cerere. Deci persoanele respective au cerut eliberarea din funcţiile de conducere. (…) E altceva decât demisie, au cerut să fie eliberaţi din funcţie, aici intrăm în nuanţe juridice”, a spus Predoiu, citat de TVR.

Totodată, șeful MAI a vorbit și despre măsurile care se impun în urma controlului pe care l-a dispus la Constanța.

„Ca ministru am responsabilităţi, una dintre ele este că trebuie să aflu ce se întâmplă acolo şi trebuie să o fac profesionist. De ce? Pentru că dacă o fac neprofesionist reverberaţiile pot fi în lanţ. Eu, dacă eram un ministru superficial sau orientat politic în sensul rău al cuvântului, luni demiteam pe toată lumea la Constanţa. Poate că mi-ar fi spus ‘uite ce ministru hotărât, i-a ras pe toţi, i-a dat afară’ – se muta atenţia poate de pe Ministerul de Interne pe alt subiect, oricum, eu puteam să spun că am tăiat în carne vie de sus şi până jos.

Responsabilităţile

Dar dacă fac acest lucru neprofesionist, marţi, miercuri, joi, peste o săptămână, peste un an, eu lucrez cu acest sistem în care fiecare are responsabilităţi şi eu nu vreau să transmit sistemului mesajul ‘vă faceţi, nu vă faceţi treaba, dacă apare o criză politică eu am tăiat pe oricine în calea mea ca să îmi salvez eu imaginea şi reputaţia’ şi să dau impresia că sunt hotărât. Şi dacă în urma acestui control la nivel operativ şi managerial ajungem la concluzia că există responsabilitate şi la nivelul şefului de inspectorat, nu o să am nicio ezitare să iau o decizie”, a precizat ministrul de Interne.
Primele măsuri, anunțate în urmă cu 2 zile

În urmă cu 2 zile, Ministerul de Interne a anunțat primele măsuri în cazul accidentului mortal de la 2 Mai, comis de un tânăr care luase 3 tipuri de droguri. Este vorba despre adjunctul șefului IPJ Constanța, șeful serviciului rutier Constanța, șeful poliției din Mangalia șeful biroului de poliție din Vama Veche.

Testările

De asemenea, un ofițer și doi agenți, care nu l-au testat pe tânăr cu testul antidrog înainte de accident, sunt acuzați de abuz în serviciu. Deciziile au fost luate în urma verificărilor Corpului de Control al MAI, care face o anchetă la IPJ Constanța. Eduard Ionescu, purtătorul de cuvânt al MAI, a spus că deciziile au fost luate în baza datelor preliminare ale Corpului de Control.

„Ofiţerii Corpului de control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de acţiune, respectiv inacţiune a trei poliţişti, un ofiţer şi doi agenţi, implicaţi în procedurile de verificare, control şi luare a măsurilor legale faţă de conducătorul auto care în dimineaţa zilei de 19 august 2023 a produs un accident rutier soldat cu decesul a doi tineri şi rănirea altor trei. Printre altele, în contextul în care IPJ Constanţa are în folosinţă 12 aparate pentru verificarea prezenţei în organism a unor substanţe cu efecte psihoactive, respectiv Drugtest, s-a constatat că poliţiştii aveau posibilitatea să testeze conducătorul auto ori să-l conducă la o unitate medicală autorizată în vederea examinării clinice şi recoltării de probe biologice. Cu privire la aceste aspecte constatate urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa”, a spus Ionescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.