Mihai Şora a trecut la cele veșnice. Incredibila poveste de dragoste cu a doua soție

Mihai Șora / Facebook
Mihai Șora / Facebook

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a acestuia de către soția sa.

„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic – nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti – dar niciuna ca tine – convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt – unele, altora – sprijin. E frig fără tine, iubitule” – este mesajul postat, sâmbătă, pe reţeaua de socializare.

Mihai Șora s-a căsătorit cu Luiza Palanciuc Șora în 2014, la trei ani după moartea primei sale soții, Mariana. Chiar dacă vârstele lor nu erau apropiate, dragostea a fost mare.

Pe atunci, filosoful avea 97 de ani și Luiza 39.

Cu trei ani în urmă, după 72 de ani de mariaj, Mihai Șora rămăsese văduv. Deși el și Luiza Palanciuc, care este poetă, eseistă și traducătoare, se cunoșteau, ei s-au apropiat mai mult după ce Mariana Șora s-a stins din viață și perioada de doliu s-a terminat.

Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan), Mihai Șora a studiat la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elena.

A continuat studiul filosofiei la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade.

Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco). A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.