ȘTIRILE ZILEI – Putin a declarat public că vrea să cucerească Moldova; Uber vrea să învingă Poșta

14.25 Întârziere Wizz Air. O cursă de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa către Londra, care trebuia să decoleze miercuri seara, a fost amânată pentru joi dimineaţa şi apoi pentru joi după-amiază, după ce aeronava, care abia sosise din Marea Britanie, a lovit o pasăre la aterizare şi au fost necesare verificări suplimentare. Cei 228 de pasageri care urmau să se îmbarce au primit băuturi răcoritoare şi hrană, fiind cazaţi la hotel în cursul nopţii.

14.20 A crescut prensia lunară. Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. plătite de casele de pensii) a fost de 1.227 lei, în creṣtere cu 0,3% faṭă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul I 2019, numărul mediu de pensionari a fost de 5,18 milioane de persoane, în scădere cu 17.000 faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,68 milioane persoane, în scădere cu 8.000 persoane faṭă de trimestrul precedent.

14.15 Uber Air. Compania a dezvăluit noul concept de taxi aerian şi a anunţat un nou oraş pilot Uber Air, alături de parteneriate care vor ajuta la lansarea primei reţele de aviaţie urbană, în prima zi a celei de-a treia ediţii a summit-ului anual Elevate, a anunţat, miercuri, compania.

Odată cu selectarea oraşului Melbourne (Australia) ca primul oraş pilot Uber Air în afara SUA, compania îşi consolidează obiectivul de a începe testele de zbor din 2020, urmând ca activitatea comercială în acest sector să debuteze din 2023.

”Al treilea summit anual Uber Elevate a decolat din nou, pentru a arăta progresele făcute astfel încât Uber Air să facă parte din realitatea cotidiană din 2023. Rezervarea unui zbor prin simpla apăsare a unui buton e mult mai aproape decât credem, inclusiv apariţia de noi heliporturi, noi modele de cabine de taxi aerian, noi modele de avioane şi multe altele. Elevate este viziunea Uber de a muta ridesharing-ul în aer, cu taxiuri aeriene electrice care protejează mediul şi, în acelaşi timp, sunt silenţioase şi sigure”, a spus şeful Uber Elevate, Eric Allison.

Uber nu va fabrica vehiculele, dar va lucra cu lideri din industrie pentru a realiza aeronave care să decoleze şi să aterizeze 100% vertical (prin tehnologia eVTOL) şi care vor folosi platforma Uber Air.

14.10 Putin a pus ochii pe Republica Moldova. Preşedintele rus Vladimir Putin a promis susţinere coaliţiei Dodon – Sandu „pentru a scăpa pentru totdeauna de oamenii care au uzurpat puterea”, onsiderând că, în Republica Moldova, oligarhii „au acaparat toate instituţiile de stat”. El a calificat acţiunile preşedintelui Dodon şi ale partenerilor săi de coaliţie drept „un pas spre construirea unui stat civilizat şi modern”, relatează deschide.md, citat de news.ro.

”Ceea ce a fost făcut de către preşedintele Dodon şi oponenţii săi recenţi, cu aşa-zisele partide pro-occidentale, este un pas spre construcţia unui stat civilizat şi modern”, spune Putin, conform deschide.md.
„Cred că Moldova nu este o situaţie unică. Puterea în Moldova, la fel ca şi Ucraina, era uzurpată de structurile oligarhice, de oligarhii care au zdrobit toate structurile statului, totul absolut. Adică ei au câştigat bani pe seama moldovenilor şi şi-au consolidat bunăstarea personală şi pârghiile de influenţă asupra statului”, a declarat Putin într-un interviu pentru presa din Rusia.

Acesta l-a lăudat pe preşedintele Igor Dodon, care a reuşit să se alieze pentru a „construi un stat modern şi civilizat”.

„Ce a făcut preşedintele Dodon, împreună cu oponenţii lui, să spunem, convenţional, din partidele prooccidentale, este un pas spre construirea unui stat modern, civilizat şi modern. Cu siguranţă îl vom susţine atât pe preşedintele Dodon, cât şi pe actualii săi parteneri de coaliţie, astfel încât ei să scape, în general, inteligent, de acei oameni care au uzurpat puterea în Moldova. În pofida unor contradicţii, ei au găsit puterea de a construi o activitate comună în interesul statului moldovenesc şi al poporului moldovenesc. Noi, cu siguranţă, îi vom sprijini”, a punctat Putin.

14.05 Acord pentru președinte. Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, joi, ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Vor participa liderii partidelor care au acceptat propunerile şefului statului, respectiv Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta şi Eugen Tomac.

14.00 Oprișan, liderul comunicațional al PSD. Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, joi, înainte de şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că într-o situaţie normală nu ar fi fost organizate două congrese în interval de două luni. Oprişan a afirmat, joi, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, răspunzând unei întrebări, că într-o situaţie normală nu ar fi fost organizate două congrese în două luni, însă atunci când şeful partidului pleacă sau „ţi-l arestează”, situaţia trebuie rezolvată.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.