sâmbătă, mai 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăRafila vorbeşte din nou despre certificatul verde în biserici! Ce spune ministrul...

Rafila vorbeşte din nou despre certificatul verde în biserici! Ce spune ministrul Sănătăţii

-

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus din nou că nu se pune problema introducerii certificatului COVID pentru participarea la slujbele religioase şi că o astfel de idee nici măcar nu a fost luată în discuție în şedinţa de duminică.

Rafila a fost întrebat de jurnaliști, la finalul ședinței, care a durat peste patru ore, dacă au existat discuții contradictorii, el spunând că nimeni nu dictează măsurile într-o astfel de întâlnire.

Discuţii privind restricţiile

„Orice astfel de adoptare sau măsurile care se iau trebuie luate după discuţii. Nu sunt măsuri pe care le dictează cineva. În mod evident, există o dezbatere care până la urmă duce la un set de măsuri care sunt acceptate de toţi sau de marea majoritate a participanţilor. Vă rog să nu mai luaţi în considerare, de exemplu, în timpul acestei reuniuni am primit o întrebare legată de faptul că se discută despre introducerea certificatului verde la slujbele sau la procesiunile religioase”, a afirmat Rafila.

CITEŞTE: Alexandru Rafila, anunț privind petrecerile de Revelion: Nu vor fi luate măsuri care să nu poată fi respectate. Oamenii să se protejeze în continuare


El a spus că nu numai că nu s-a discutat despre introducerea certificatului COVID la biserică, dar nici nu se pune această problemă: „Asta nu înseamnă că nu ne dorim sprijin din partea bisericilor în respectarea măsurilor care ţin de distanţare, de purtarea corectă a măştii şi a respectării măsurilor de distanţare, acolo unde se poate”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Interceptări incendiare în dosarul generalilor SRI: Cum conduceau din umbră România

0
Detalii incendiare ies la iveală din ancheta de mare corupție derulată de procurorii anticorupție față de doi generali în rezervă ai SRI, respectiv fostul adjunct al Serviciului, Florian Coldea și fostul șef al Direcției Juridice, Dumitru Dumbravă. CITEŞTE ŞI: SRI...