Medici acuzaţi că şi-au făcut adeverinţe false pentru a nu trata pacienţi COVID

Cseke Attila, sursa: Facebook

Cseke Attila, ministrul Sănătății a solicitat reprezentanților corpului de control să verifice modul de eliberare, precum și legalitatea unor adeverințe medicale emise pentru personalul medical în vederea exceptării de la efectuarea gărzilor și scutirea de la acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu SARS-Cov-2.

CITEŞTE ŞI: Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, avertisment sumbru: Este posibil ca numărul infectărilor să ajungă la peste 20.000 de cazuri zilnic

Măsura a fost luată după ce Ministerul Sănătății a primit sesizări privind existența unui număr de 12 cazuri semnalate în două unități sanitare.

“Am luat decizia de a trimite corpul de control pentru verificări din respect pentru personalul medical aflat în linia întâi, dar și pentru pacienții care așteaptă din partea noastră corectitudine și profesionalism. Nu se poate ca unii să muncească de luni întregi fără oprire și alții să se sustragă nejustificat. Vom trimite astfel de controale la toate sesizările pe care le vom primi până oamenii vor înțelege că trebuie să își facă datoria”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.