Fostul şef de la Transelectrica, trimis în judecată pentru că şi-a falsificat diploma de inginer

Marius Carașol, șeful Transelectrica
Marius Carașol, șeful Transelectrica

Fostul şef al Transelectrica Marius Caraşol a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, el fiind acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer pentru a putea ocupa funcţia de conducere în companie.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, Marius Caraşol a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru uz de fals, în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la General Electro Proexim, uz de fals, în legătură cu acelaşi document depus la cererea de angajare la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica SA, şi înşelăciune (parte civilă – Transelectrica).

Procurorii susţin că Marius Caraşol a utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entităţi economice.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Parchetul a propus instanţei menţinerea arestului preventiv luat faţă de Marius Caraşol, precum şi a sechestrului asigurător instituit asupra a două imobile şi a unui cont bancar. Prejudiciul se ridică la 460.000 de lei – indemnizaţii brute încasate.

Marius Caraşol a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce ar fi absolvit în anul 2005 Universitatea Politehnica Bucureşti. Diploma s-a dovedit însă a fi falsă.

Potrivit Edupedu.ro, Caraşol ar fi urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit.

Marius Caraşol a fost revocat în luna septembrie din funcţiile de preşedinte al Transelectrica şi poziţia de membru al directoratului companiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.