Copiii și adolescenții, cei mai afectați de tulpina Omicron.”E suficient un contact fără mască de 60 de secunde pentru a transmite”

Foto: coronavirus
Foto: coronavirus

Supertulpina Omicron ar putea afecta foarte mulți copii şi adolescenţi, în special din luna ianuarie, la scurt timp după deschiderea şcolilor. Specialiştii estimează că tulpina ar putea tripla numărul de internări în spitale la categoria de vârstă 0 – 19 ani.

„Aşa cum arată datele pe care le analizez acum, în Africa de Sud, avem un număr mare de internări în spital în zona 0 – 4 ani. Tinerii sunt disproporţionat afectaţi faţă de valul Delta”, a declarat Octavian Jurma, cercetător.

Doi români au fost diagnosticaţi până acum cu Omicron.

„Institutul de Sănătate Publică a trimis o adresă în care suntem rugaţi ca toate cazurile să fie recoltate pentru a fi trimise spre secvenţiere dacă pacienţii au istoric de călătorie sau sunt contacţi cu persoane cu care au călătorit”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.

Numărul cazurilor de coronavirus va scade în următoarea perioadă, spun medicii. De la mijlocul lunii ianuarie vor apare foarte multe infectări, dar cu tulpina Omicron, potrivit observatornews.ro. Cei care au fost infectaţi cu Delta ar putea fi infectați cu Omicron.

„Se transmite foarte uşor, probabil e suficient un contact fără mască de 60 de secunde pentru a transmite”, a declarat Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balş”. Cercetătorul Octavian Jurma a făcut o simulare, pornind de la ce se întâmplă în Africa de Sud.

„Dacă la începutul săptămânii am pleca de la 500 cât este minimul la care putem speră să ajungem, la mijlocul săptămânii am putea vedea 1.000 de cazuri pe zi şi la sfârşitul săptămânii, deci după 7 zile am putea vedea 2000 de cazuri pe zi. În a treia săptămână, aceeaşi rată ar putea duce la 32.000 de cazuri”, a declarat Octavian Jurma.

„Noi nu pregătim valul 5. Testare și vaccinare la medicul de familie tratament în ambulatoriu.”

„Noi nu pregătim valul 5. Testare și vaccinare la medicul de familie tratament în ambulatoriu. Atunci o să putem să scădem presiunea pentru spitale”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţuii. Compania Pfizer a anunţat că trei doze de vaccin protejează în faţa Omicron, două doze nefiind suficiente. Mai puţin de 7,6 milioane de români sunt vaccinaţi cu schemă completă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.