VIDEO. Dâmbovița. Turnul Chindiei, redeschis sâmbătă după doi ani de lucrări de consolidare

Zeci de invitați și mii de dâmbovițeni, au fost prezenți, sâmbătă seară, la evenimentele organizate cu ocazia 𝒓𝒆𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒅𝒆𝒓îi 𝑻𝒖𝒓𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑪𝒉𝒊𝒏𝒅𝒊𝒆𝒊.

Zeci de invitați și mii de dâmbovițeni, au fost prezenți, sâmbătă seară, la evenimentele organizate cu ocazia 𝒓𝒆𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒅𝒆𝒓îi 𝑻𝒖𝒓𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑪𝒉𝒊𝒏𝒅𝒊𝒆𝒊.

La eveniment a participat profesorul universitar doctor academician Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, care și-a început cariera chiar la Curtea Domenască. Închis pentru o perioadă de aproape 2 ani, emblema județului Dâmbovița și a municipiului Târgovişte a fost inclus într-un proces de restaurare și conservare, alături de Biserica „Mare Domnească”, Biserica „Sf. Vineri” și ruinele Bisericii „Paraclis”.

𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐧𝐝𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟖𝟓𝟎 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 prezent.

„Facem tot posibilul ca Cetatea Târgoviștei să își recapete statutul pe care, de-a lungul secolelor, i l-au conferit Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Neagoe Basarab sau Constantin Brâncoveanu.”, a declarat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Ziua de sâmbătă a inclus un concert la „Casa Romanței”, după-amiazăaculminând cu redeschiderea Turnului Chindiei care, timp de doi ani, alături de Biserica Mare Domnească, Biserica Sf. Vineri și Biserica Paraclis, a fost inclus într-un important proiect de reabilitare și consolidare. Ziua s-a încheiat cu un super-concert al trupelor Direcția 5 și Provincialii și un video-mapping ce a luminat Turnul Chindiei., a precizat deputatul Carmen Holban. Aceasta a ținut să precizeze că se împlinesc 510 ani de la prima atestare documentară a județului Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.