Primarul și vicele unei localități din Mureș, dedicații „fără număr” pentru preotul Cristian Pomohaci

Cristian Pomohaci

Preotul cântăreț Cristian Pomohaci a apărut în public într-o comună din Mureș, unde a susținut un concert, la care primarul și viceprimarul, ambii de la PNL, au dat dedicații „fără număr”.

În ciuda faptului că este acuzat de corupere de minori, preotul a fost primit cu aplauze de admiratorii care îi iau apărarea, informează stirileprotv.ro.

Îmbrăcat în costum popular, preotul Cristian Pomohaci a coborât dintr-o mașină și a fost imediat înconjurat de jandarmi, care l-au condus până la scenă. Oamenii din comună Sânpetru de Câmpie din județul Mureș l-au întâmpinat cu aplauze.

Primarul localității, Lucian Pogăcean (PNL), nu a lipsit nici el de pe scenă. Împreună cu viceprimarul Adrian Iușan, liberal și el, a dat dedicații pe bani grei preotului cercetat penal. La sfârșitul concertului, publicul l-a răsplătit cu flori, dar și cu bani. „Florile dumneavoastră, o să le duc acolo unde slujesc la Mosuni, o să le pun pe masă sfântului altar și de acolo gândurile și genunchii mei astăzi pentru dumneavoastră o să se înalțe la cer. Fiți binecuvântați. Doamne ajută”, le-a spus Pomohaci. La Mosuni, preotul acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un băiat minor își are parohia.

Întâlnirea dintre părinte și adolescentul de 17 ani, înregistrată de băiat, ar fi avut loc acum patru ani, în mașina lui Cristian Pomohaci. Având în vedere suspiciunile, Arhiepiscopia Ortodoxă de Albă Iulia a decis pe 26 iunie că părintele nu va mai avea voie să oficieze niciun fel de slujbă timp de 30 de zile.

Pe lângă ancheta superiorilor, preotul Cristian Pomohaci este cercetat și de procurori, pentru coruperea sexuală a unui minor. Cu toate acestea, peste 1700 de enoriași din Mureș au semnat un memoriu în apărarea preotului Cristian Pomohaci.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.