Primăria Rădăuţi a rămas fără conducere. Secretarul interimar și-a încheiat mandatul

Primăria municipiului Rădăuţi a rămas, de luni, și fără secretarul interimar, căruia i-a expirat mandatul, în condiţiile în care primarul Aurel Olărean este suspendat, fiind în arest preventiv, iar Consiliul Local este dizolvat.

Consiliul Local RadautiPrefectul de Suceava, Constantin Harasim, a declarat pentru Mediafax că, în aceste condiţii, va informa, marţi dimineaţă, Ministerul Afacerilor Interne despre situaţia din municipiul Rădăuţi, unde nu mai este conducere, iar soluţionarea acestei situaţii nu a fost prevăzută de lege.

”Primul etaj e liber complet acum. Putem pune un anunţ: De închiriat”, a declarat fostul viceprimar interimar cu atribuţii de primar al municipiului Rădăuţi, Tiberiu Maerean, referindu-se la situația din primărie.

El a mai precizat că, probabil, atribuţiile secretarului vor fi preluate de şeful Serviciului administraţie publică, achiziţii publice şi resurse umane din Primăria Rădăuţi, Elena Mitric.

În prezent, primarul ales al municipiului Rădăuți Aurel Olărean este suspendat din funcție, el aflându-se în arest preventiv.

Consiliul Local al municipiului Rădăuţi a fost dizolvat, la sfârșitul lunii martie, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.