joi, mai 23, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPeste 2 milioane de români au primit cardurile sociale pentru ajutorul de...

Peste 2 milioane de români au primit cardurile sociale pentru ajutorul de 250 lei

-

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunță că peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise până în prezent. Până la finalul săptămânii următoare va fi finalizată emiterea tuturor cardurilor.

„Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

„Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distriburii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri”, a declarat Marcel Boloş.

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cine va prelua dosarul lui Vlad Pascu

0
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată înainte de ultimul termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu, adolescentul drogat care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai de anul trecut, de caz urmând să se...