vineri, iulie 5, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăO elevă de 16 ani din Argeș a murit subit după ce...

O elevă de 16 ani din Argeș a murit subit după ce i s-a făcut rău la școală. Ea s-a prăbușit în baie

-

Moarte suspectă într-un liceu din Argeş. O elevă de 16 ani a decedat subit, după prima oră de curs. Cu câteva minute înainte, ea se plânsese de dureri groaznice de cap.

Le-a spus colegilor că nu-i este bine şi le-a cerut s-o ajute. Alertaţi, medicii n-au făcut decât să constate decesul. Poliţia a deschis acum anchetă.

Nicoleta avea 16 ani şi era elevă în clasa a 11-a la Liceul Teoretic din Costeşti. Un copil aparent sănătos. Azi a plecat de dimineaţă de acasă. După prima oră de curs, a început să se simtă rău.

„Am văzut-o că se ţine cu mâinile de ceafă. A zis că o doare rău, rău”

Copila acuza o durere groaznică de cap. Slăbită, abia se ţinea pe picioare. Cu greu, ajutată de colege, a mers la baie. Spera să-şi revină. A reuşit să facă doar câţiva paşi şi s-a prăbuşit.

„Am văzut-o că se ţine cu mâinile de ceafă. A zis că o doare rău, rău. A zis că se duce repede la baie că-i vine să vomite. I s-a făcut rău şi a căzut cu căpuţul pe una dintre fete „, a spus Ileana Sandu, îngrijitoare.

Colegii şi îngrijitoarea au ridicat-o de pe podea şi au dus-o pe braţe înapoi în clasă. Nicoleta le spunea celor din jur că nu îi e bine şi cerea ajutor. Iar astea au fost ultimele cuvinte.

” Când am ajuns noi i se făcuse rău. Ne-a indicat capul în spate şi ne-a spus că o doare foarte tare capul. I s-a făcut din ce în ce mai rău. Tatăl spune că nu avea probleme de sănătate”, a spus Nicoleta Ion, profesor.

„Era în moarte cerebrală”

Când au ajuns medicii, fata era în stop cardiorespirator. Au început s-o resusciteze şi au dus-o de urgenţă la spitalul din Costeşti. Inima ei nu a mai bătut.

„Era în moarte cerebrală. Timp de 50 de minute n-a dat niciun semn cordul că şi-ar relua activitatea. Este o moarte subită”, a spus doctor Tudor Ionescu.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi aşteaptă rezultatul autopsiei, potrivit observatornews.ro. Adolescenta nu avea vreun dosar medical în care să fie înregistrată cu afecţiuni medicale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Un bancomat a fost aruncat în aer: hoții au furat 200.000 de lei

0
Un incendiu a izbucnit vineri, pe parcursul nopții, la un bancomat din județul Arad. Aparatul este situat într-un magazin și a fost aruncat în aer. Potrivit IPJ Arad, vineri, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu,...