Lucian Bute caută handbalişti de viitor în satele din Galaţi. Fostul campion la box vrea să-i ia pe copii din faţa tabletelor

Marele campion la box, Lucian Bute, s-a implicat într-un proiect sportiv care are ca scop să-i convingă pe copii să facă sport și să renunțe la laptop și tabletă. Concret, proiectul vizează înființarea de centre de antrenament pentru copiii de la țară care vor să facă handbal.

Primul pas a constat în realizarea unui parteneriat cu Primăria orașului Tg.Bujor, care va asigura infrastructura necesară realizării proiectului. Ulterior, Bute și colaboratorii săi vor face mai multe centre de selecție și pregătire în mediul rural pentru copiii care vor să facă handbal și box.

„Avem așteptări mari de la această asociere, la handbal vom avea rezultate. Am încredere în persoanele cu care m-am asociat. Handbalul este prima ramură a acestei inițiative, dar, bineînțeles, urmează și boxul. Vrem să deschidem mai multe săli de box în județ, trebuie să găsim spații și antrenori. Nu m-am implicat întâmplător în acest proiect, mă trag rădăcinile. Eu din Galați am pornit, boxul mi-a dat tot ce am și vreau să întorc ceva comunității. Doamne ajută să găsim sportivi care să-mi întreacă performanțele, este visul meu”, a declarat Lucian Bute.

Primarul din Tg.Bujor este încântat de ideea campionului mondial și spune că Lucian Bute a fost impresionat de povestea unei fete care face naveta pentru a juca handbal.

„O vizită surpriză, o personalitate sportivă legendară, un proiect sportiv atractiv! Lucian Bute, pune bazele unui club de handbal și în Tg.Bujor! În prima etapă vor fi înscrise doar fete , totul va fi gratuit. (…)Clar este ca vom pune bazele unor grupe de handbal feminin, totul sub patronajul unui mare campion! Mulțumim Lucian Bute & echipa ACS Bute Lucian!”, a scris primarul orașului Tg.Bujor, Laurențiu Gîdei, pe pagina sa de Facebook.



Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.