Dolj. Bătrân de 72 de ani, reținut după ce ar fi violat două fetițe de 5 ani

Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com
Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com

Un bărbat în vârstă de 72 de ani este acuzat că a violat două fetițe de 5 ani, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj. Bătrânul locuiește în comuna Bârca, județul Dolj, el fiind reținut de polițiști.

Poliţiştii Secţiei nr. 14 Poliţie Rurală Bârca au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că fiica şi nepoata sa, ambele de 5 ani, ar fi fost violate de un bărbat de 72 de ani, din aceeaşi localitate, potrivit g4media.ro.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la față locului, fiind începute cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.Miercuri, Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în vederea luării unei măsuri preventive.


„În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul zilei de 27 septembrie, le-ar fi invitat pe cele două copile în locuinţa sa, unde, prin folosirea de acte de violenţă, ar fi exercitat acte specifice infracțiunii de viol asupra acestora. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol (două acte materiale) şi coruperea sexuală a minorilor, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj”, se arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.