Brăila. Fiul unui cunoscut om de afaceri, prins beat și drogat la volan

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Mădălin Costin, fiul unui cunoscut om de afaceri din Brăila, a fost prins drogat la volan. Bărbatul, care nu mai avea dreptul de a conduce, consumase băuturi alcoolice. 

Potrivit unui comunicat al Poliției, „Aseară, 21 februarie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Unirii din municipiu. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.”, potrivit ziare.com.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma unui test cu aparatul care indică inclusiv consumul de substanțe psihoactive, acesta a ieșit pozitiv. Brăileanul a fost urcat în mașina Poliției, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. De asemenea, în urma controlului efectuat, asupra sa și în vehicul au fost descoperite obiecte tăietor-înțepătoare, peste 400.000 de euro, 4 kg de aur și 7.000 de lei. În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și spălare de bani”, au comunicat oamenii legii

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.