Autocar cu 35 de persoane, membri ai unui ansamblu folcloric, răsturnat la intrarea în Pașcani

Accident
Accident. Sursa foto: Centrul Infotrafic

Un autocar cu 35 de persoane, membri ai unui ansamblu folcloric, care mergeau la un festival de sezon, s-a răsturnat vineri noaptea în apropiere de municipiul Paşcani. Autocarul a plecat de la Botoşani şi trebuia să ajungă la Ialomiţa.

Potrivit ISU Iaşi, Planul Roşu de intervenţie a fost activat la 00,05 şi dezactivat la ora 01,35. După sosirea salvatorilor, 25 de persoane, 12 minori şi 13 adulţi, au necesitat îngrijiri medicale. „La ora 00,03 a fost primit un apel prin SNUAU 112 pentru a semnala că un autocar cu 35 de persoane s-a răsturnat în municipiul Paşcani, dintre care 10 au nevoie de îngrijiri medicale. Au intervenit forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Inspectoratului. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane. Două dintre ele au fost duse la Spitalul pentru Copii ‘Sf. Maria’ Iaşi. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi,potrivit g4media.ro

. La faţa locului au intervenit echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, SMURD, ISU şi Poliţie, dar şi o autospecială de descarcerare grea. Potrivit Dianei Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi, doi copii în stare gravă au fost transportaţi de la SAJ la Spitalul ”Sf. Maria” din Iaşi. ”În total la Iaşi au fost transferate 7 persoane”, a spus Diana Cimpoeşu. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.