Şoşoacă vrea să fie mutată Capitala la Iaşi

Manifestațiile prilejuite de aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor a atras în capitala Moldovei mai mulți politicieni din București, printre care și senatoarea Diana Șoșoacă.

CITEŞTE ŞI: SONDAJ. PSD, în scădere din cauza protestelor, AUR ia avânt, probleme pentru Şoşoacă

Lidera partidului SOS România a ținut un discurs despre importanța zilei de 24 ianuarie.

„Astăzi le-am dat o lecție celor de la guvernare despre ce înseamnă să fii patriot. Nu am mai văzut de ani de zile o sărbătoare de 24 ianuarie la București. Anul trecut am jucat hora unirii chiar în Piața Unirii. Am văzut că nu de la București se dă startul patriotismului, ci de la Iași. Oraș care ar trebui să fie capitală, dar nu ar fi bine să îl mânjim cu cei care ne conduc. Dacă nu ai credință nu exiști. Suntem cu toți aici, prieteni, mai puțin prieteni, dar români. Astăzi am avut câteva scandări în Piața Unirii, dar am refuzat să intrăm în țarcuri, românii nu sunt niște oi”, a spus senatoarea Diana Șoșoacă.

S-a crezut preşedinte

Trebuie remarcat că în cadrul manifestației populare de la Iași, reprezentanți ai partidului condus de Diana Şoşoacă au scandat lozinci și injurii de pe treptele din faţa Hotelului Unirea, adresate celorlalți participanti la eveniment.Premierul Marcel Ciolacu şi-a anulat vizita la Iaşi.

Senatoarea Diana Șoșoacă a defilat prin mulțime la Iași pe muzica militară cu care sunt întâmpinați președinții țării și înalții demnitari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.