Solicitare de redeschidere a urmăririi penale față de Vâlcov într-un nou dosar, tergiversată

dosarul publicării protocolului SRI - Parchetul General

Tribunalul Olt a amânat, joi, pentru a cincea oară, judecarea unei solicitări a DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov și alți opt inculpați, între care fostul primar din Slatina Minel Prina, într-un dosar privind fapte de corupție, informează Mediafax.

Darius ValcovPotrivit reprezentanților Tribunalului Olt, judecătorii au dispus la termenul de joi amânarea cauzei pentru a se atașa noi documente, dar și din lipsă de apărare.

Aceasta este cea de-a cincea amânare dată de magistrații Tribunalului Olt în cazul solicitării DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, fostul primar al municipiului Slatina Minel Prina, preşedintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu, vicepreşedintele CJ Marius Oprescu, soţia deputatului Daniel Bărbulescu, Andra Bărbulescu, și oamenii de afaceri Ovidiu Ramba, Laurenţiu Şerban, Cristian Tomescu, Bogdan Langa.

Noul termen în această cauză a fost stabilit pentru data de 10 septembrie.

Solicitarea DNA vine după ce în 2012, Nicolae Stan, fost deputat de Olt și fost primar al comunei Colonești, a reclamat la DNA fapte de corupție privind contracte încheiate de Primăria Slatina, în perioada în care Darius Vâlcov era primar, cu firme ale oamenilor afaceri Cristian Tomescu, Laurențiu Șerban, Ovidiu Ramba și Bogdan Langa.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.