Situaţia scăpată de sub CONTROL: La masa de Crăciun staţi cu MASCA pe nas!

FOTO: Captură TV Antena 3
FOTO: Captură TV Antena 3

Crăciunul 2020 va fi, categoric, unul atipic, din cauza pericolului de infectare cu COVID. Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, din Capitală, a făcut, la Medika TV, o recomandare ce pare extremă: „La masa de Crăciun mâncați pe rând sau cu masca pe nas!”.

„De Crăciun și de Anul Nou lumea, pe bună dreptate, va avea tendința să se adune, să se viziteze, să fie împreună acasă. Și, deși toată lumea vrea să trăiască, am ajuns să ne comportăm ca și cum am vrea să murim. Când știm cât se poate de clar că dacă nu ne ferim de circulația acestui virus, nu purtăm mască tot timpul și ne îmbolnăvim, atunci 40 %dintre cei care se îmbolnăvesc vor ajunge la spital, iar dintre aceștia 5% vor avea nevoie de terapie intensivă unde, se vede cu ochiul liber, nu mai sunt locuri. Depinde de noi ce vrem în această perioadă”, a explicat prof. Streinu-Cercel.

Mai mult, specialistul a avut de făcut și o recomandare persoanelor care nu vor să renunțe la a fi împreună de Crăciun: să mănânce pe rând sau cu masca pe nas.

„Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”, a mai spus managerul Institutului „Matei Balș”.

CITEȘTE ȘI Premierul interimar ATENŢIONEAZĂ: Ce NU au voie românii să facă de Crăciun!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.