Şeful Gărzii de Mediu Tulcea, trimis în judecată! Ar fi cerut şpagă

Dorin Meran, fost comisar-șef al Gărzii de Mediu Tulcea, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în formă continuată.

CITEŞTE ŞI: DNA a descins la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Dorin Meran, la data faptei comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru luare de mită, în formă Continuată.

Ce a pretins

În rechizitoriu se arată că, în perioada 30 august – 4 septembrie 2023, Meran ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica o amendă mai mică sau chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale, administrată de martor.

Pe 4 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă lui Meran în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.